Poliţiştii prahoveni au deschis o anchetă, după ce un copil în vârstă de 2 luni a murit în condiţii suspecte. Oamenii legii au fost alertaţi de către un vecin şi, când au mers la adresa indicată, au găsit trupul neînsufleţit al bebeluşului, dar şi pe mama acestuia, o fată de numai 15 ani.

    „La data de 22 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că un copil în vârstă de 2 luni a decedat în locuința sa din municipiul Ploiești. În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, unde a fost identificată mama minorului, o tânără în vârstă de 15 ani, și copilul, care nu mai prezenta semne vitale, decesul fiind declarat de echipajul medical sosit la fața locului.

    Cu ocazia examinării vizuale a trupului copilului nu au fost identificate urme vizibile de violență”, au anunţat cei de la IJP Prahova

    Conform sursei citate, trupul neînsuflețit al micuţului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

    IPJ a mai transmis că ancheta continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și act sexual cu un minor, iar presa locală transmite pe surse că tatăl copilului ar fi un bărbat în vârstă de 30 de ani,

    Comentariile sunt închise.