O fetiţă în vârstă de 4 ani din Făget a murit, miercuri, 2 noiembrie, după ce a fost lovită de o maşină, chiar în faţa casei. Fetiţa ieşise din curte să se plimbe cu tricicleta.
Poliţiştii prahoveni spun că teribilul accident a avut loc pe Drumul Judeţean 100N, în localitatea Făget.
„La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii orașului Vălenii de Munte au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 46 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 100N, pe raza localității Făget, a surprins și accidentat o minoră de 4 ani care ar fi ieșit din curtea unui imobil, conducând o tricicletă. În urma accidentului minora a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au transmis reprezentanții IJP Prahova, într-un comunicat de presă.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În cauză continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs tragedia, au mai anunţat poliţiştii prahoveni.
