Reprezentanţii Primăriei Jilava anunţă că, sâmbătă, 21 octombrie, între orele 09.00 şi 13.00, se va desfăşura în comună campania „Jilava Reciclează”.

Este o campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electrocasnice de mici și mari dimensiuni.

„Să reciclăm împreună pentru o comună mai curată! Scapă de echipamentele electronice și electrocasnice vechi și poți fi premiat. Pentru DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electocasnice) care au cantitatea mai mare de 15 kg se vor oferi premii. Cantitatea poate să fie și cumulată şi va fi dat un premiu, pe gospodărie. Deșeurile menajere trebuie să fie puse în pubelă, iar deseurile reciclabile în saci. Acestea vor fi colectate dupa același program, ca și până acum. Detalii aflați la numărul de telefon: 0758 463 132”, au transmis reprezentanţii Primăriei Jilava.

Comentariile sunt închise.