Primul aeroport privat din România va fi construit în Ialomiţa, pe locul fostului aerodrom militar Alexeni. Investiţia se ridică la 400 de milioane de euro, au anunţat, recent, reprezentanţii Consiliului Judeţean Ialomiţa.

    Conform sursei citate, aeroportul va fi construit de un consorțiu format din Avant Airports SRL din Târgu Mureș și Societatea Automagistral-Pivden SRL din Ucraina.

    „Aeroportul Alexeni va deveni primul aeroport privat din România, oferind o infrastructură de ultimă tehnologie și servicii aeroportuare de înaltă calitate. Situat la doar 66 de kilometri de București, acesta se va poziționa strategic pentru a prelua o parte semnificativă a traficului de cargo și low-cost, care suprasolicită aeroportul Otopeni”, a transmis Consiliul Județean.

    Oficialii locali au precizat că, pe lângă cele două terminale de tip cargo și de pasageri, investitorii au în plan și construcția unui hotel, a unei stații de tren, în colaborare cu CFR, dezvoltarea unor zone de agrement, centre de conferințe un parc fotovoltaic de cel puțin 40 MW – investiție de aproximativ 30 milioane de euro și un sistem de reciclare și management al deșeurilor, conform Obiectiv de Ialomița.

    Aerodromul Alexeni a fost construit în anul 1954 pe un teren cu suprafaţa de 197,8 ha având destinaţia de bază de aviaţie pentru protecţia spaţiului aerian în zona oraşului Bucureşti şi împrejurimile sale. S-a remarcat prin cea mai lată pistă betonată din ţară – 80 m, tot aici fiind înfiinţat primul şi singurul – timp de 30 de ani – regiment de elicoptere din România.

    Un comentariu

    1. Probabil că de aici va porni o linie directă spre Kiev. Ferită de „agitația” din Otopeni. Probabil pe aici vor pleca și intra mulți „turiști” europeni în și dinspre Ucraina. Și multe „bagaje”. Este doar o părere.