Un incendiu violent a izbucnit, ieri, într-o gospodărie din localitatea Milcovățu, judeţul Giurgiu. Când au ajuns pompierii ardeau interiorul unei bucătării de vară și acoperișul acesteia, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătraţi, transmite ISU Giurgiu. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești cu o autospecială de stingere. Echipajul a acționat astfel încât să protejeze restul proprietății. Cel mai probabil incendiul a fost provocat de fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător”, au spus pompierii giurgiuveni.
ISU Giurgiu aminteşte faptul că respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea acestui risc vă recomandăm:
– nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;
– dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
– dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;
– stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.