Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism estimat la o valoare de 120.000 lei, aflat în atenția autorităților din Franța.
„În data 17.11.2023, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat la control, un cetățean bulgar, în vârstă de 32 de ani, conducând ansamblul de vehicule, format din microbuzul marca Fiat, având număr de înmatriculare specific Bulgariei, care transporta pe platformă un autoturism marca Peugeot, cu număr de înmatriculare specific Germaniei(…). Autoturismul figura ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de către autoritățile din Franța, constatându-se faptul că certificatul de înmatriculare al autoturismului emis de autoritățile germane este fals. Mijlocul de transport, estimat la o valoare de 120.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor”, a transmis Poliţia de Frontieră Giurgiu.
Potrivit sursei citate, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale prin unitatea de parchet.