Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, a fost, ieri, pe şantierele Inelului de Centură a Capitalei, împreună cu cei din conducerea Ministerului Transporturilor, dar şi a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR).

    „Am fost pe șantierele Inelului de Centură a Capitalei. Am fost împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, directorul CNAIR, Cristian Pistol, primarul din Popești-Leordeni, Petre Iacob, dar și cu deputatul de Ilfov, George Tuță. Am verificat lucrările, modul în care se lucrează, cât de repede se lucrează.

    Pe sectorul Sud, cel mai avansat stadiu fizic este pe lotul 2 (Vidra-Bragadiru, 96,25%). Aici, lucrările se vor termina în decembrie pe toți cei 16,3 kilometri.

    Pe lotul 3, Bragadiru-Joița, e loc de mai bine. Nu sunt întârzieri, totul e în grafic, dar am transmis constructorului să accelereze treaba, lucrările trebuie să se termine anul viitor.

    Infrastructura rutieră de bună calitate este o prioritate pentru mine. Vreau drumuri sigure pentru ilfoveni, vreau drumuri bune pentru ilfoveni. În plus, știm cu toții foarte bine, drumurile bune aduc dezvoltare economică”, a spus Hubert Thuma, la finalul vizitei sale.

    Foto: CJ Ilfov

    Comentariile sunt închise.