Reprezentanţii Primăriei Afumaţi au transmis că, în ceea ce priveşte proiectele de dezvoltare a infrastructurii de apă şi canalizare la Afumaţi şi Găneasa, au fost semnate contractele de atribuire a componentei de asistenţă tehnică pentru managementul proiectului, supervizarea lucrărilor, pregătirea proiectelor tehnic şi a documentaţiilor de atribuire inclusiv asistenţă tehnică acordată de proiectant pe durata execuţiei lucrărilor.

    Semnarea a avut loc în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, a vicepreşedinţilor Ştefan Rădulescu şi Vicenţiu Voicu şi a primarilor Gabriel Dumănică şi Niculae Raul Gabriel.

    „Extindem reţeaua de apă şi canalizare, cu fonduri europene. Aceste fonduri sunt alocate pentru străzile ce nu dispun, la acest moment, de utilităţile atât de necesare”, au transmis reprezentanţii Primăriei Afumaţi.

    Conform sursei citate, în comuna menţionată, se va lucru pe DN2, toată zona Deal, întreaga zonă Piua- Boltaşi, dar şi în zona Doraly.

    Reţeaua de apă va fi extinsă pe aproape 12 kilometri, iar canalizare pe circa 19 kilometri. Va fi construită o staţie de epurare, iar racordurile până la limita de proprietate sunt gratuite pentru afumăţeni.

    În Găneasa, lucrările prevăd extiderea reţelei de canalizare pe circa 14 kilometri.

    „Aproximativ 50 de milioane de euro fără TVA vor fi investite în infrastructura de apă şi canalizare în localităţile Afumaţi şi Găneasa, fonduri obţinute prin Programul Operaţional Infrastructura Mare(POIM). Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă extinderea şi modernizarea infrastructurii publice de alimentare cu apă, respectiv de canalizare, în scopul creşterii gradului de acces a populaţiei la servicii sigure din punct de vedere calitativ şi cantitativ, în condiţii de ocrotire a mediului înconjurător şi protejare a resurselor de apă”, au precizat reprezentanţii Primăriei Afumaţi.

    Sursa citată transmite că, odată cu implementarea acestui proiect, Afumaţi va avea, în procent de peste 95%, rezolvată problema apei potabile şi a canalizării.

    „Se lucrează intens la procedurile legale pentru ca proiectul să poată fi implementat, de anul viitor. Aceste lucrări fac parte din cele circa 60 de proiecte cu finanţare din fonduri europene, guvernamentale, judeţene, dar şi din bugetul local al comunei Afumaţi, care vor fi finalizate în următorii 3 ani. Mulţumim domnului preşedinte Hubert Thuma şi echipei de profesionişti din cadrul CJ Ilfov pentru excelenta colaborare”, au mai declarat reprezentanţii Primăriei Afumaţi.

    Foto: Primăria Afumaţi

    Comments are closed.