Primarul oraşului Bragadiru, Gabriel Lupulescu, a transmis un mesaj, pe 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României.
„Dragi locuitori ai orașului Bragadiru, 1 Decembrie reprezintă un moment de culme al dezvoltării istorice a României și, în același timp, un moment în care avem răgazul să reflectăm la motivele mândriei de a fi român, de a aparține acestei națiuni, acestei comunități. Este important ca astăzi, de Ziua Națională, să nu ne uităm originile, tradițiile, obiceiurile, să ne respectăm înaintașii și istoria și să ne gândim la viitor și la ceea ce ne dorim cu adevărat pentru copiii şi tinerii noştri.
La mulți ani, România! La mulți ani, români! La mulți ani, Bragadiru!”, a declarat primarul Gabriel Lupulescu.








La Bragadiru, manifestările dedicate Zilei Naţionale au avut loc pe platoul din fața sediului primăriei, unde, de la ora 12.30, cei prezenţi au participat la momentul solemn al depunerii de coroane la Monumentul Eroilor, urmat de o scurtă ceremonie religioasă și de parada militară.







Ziua de sărbătoare s-a încheiat cu un spectacol de muzică populară românească, susținut de marii artiști Grigore Gherman, Ionică Moroșanu, Andreea Haisan și de ansamblul etnofolcloric “Haiducii”. De asemenea, ilfovenii din Bragadiru au servit tradiționalele fasole cu ciolan și vin fiert.