Un primar gospodar ştie că orice proiect este important pentru comunitatea sa. Iar cele care vizează educaţia sunt, fără îndoială, prioritare.

    Un primar gospodar şi serios răspunde întotdeauna cu promptitudine solicitărilor făcute de către cetăţeni, iar la Jilava, edilul Ilie Petre Elefterie face întotdeauna acest lucru. Iar una dintre cele mai recente investiţii fiind o lucrare pe care părinţii şi-au dorit-o pentru copiii lor. Mai exact, a fost modernizată curtea interioară ce deserveşte Creşa Degeţica, dar şi Grădinița „Albă ca Zăpada” cu program prelungit, aflate pe strada Odăi din localitate.

    “Am vorbit cu mulți dintre dumneavoastră și așa cum v-am promis, am pus bănci în curtea interioară care deservește Creșa Degețica și Grădinița Albă ca Zăpada cu program prelungit de pe strada Odăi din comuna noastră. Așa cum am mai spus, mă preocupă educația copiilor din comuna noastră și întreprindem toate demersurile necesare ca să le creăm un mediu plăcut de învățare, să vină cu drag la creșă, grădiniță și, evident, la școală, iar părinții și bunicii să aibă un spațiu frumos amenajat unde să-i poată aștepta”, a declarat primarul comunei Jilava, Ilie Elefterie Petre.

    „Foarte frumos a făcut aici domnul primar. E curat, băncile sunt noi, la primăvară va fi şi mai frumos când copacii vor fi înfloriţi. Ne este drag să îi aşteptăm pe copii să iasă de la grădiniţă! Mulţumim pentru preocupare şi implicare”, ne-a declarat o doamnă care are copilul la Grădiniţa a cărei curte interioară a fost modernizată.

    Comentariile sunt închise.