Arată 2 din 3

Întoarcerea în Israel, continuarea carierei artistice

În 1941, odată cu legea anti-semită din România, Marcel Iancu s-a mutat cu familia în Israel, unde şi-a continuat cariera artistică, cu acelaşi succes. Iancu a devenit unul dintre cei mai importanţi artişti ai Israelului, cu 30 de expoziţii personale în Tel Aviv, Haifa, New York, Paris, Zurich, Basel, Milano.

După ce a emigrat, artistul nu a mai proiectat deloc locuinţe particulare, latură artistică pe care a lăsat-o moştenire doar Bucureştiului. Marcel Iancu a fost un adevărat spirit avangardist, un artist la fel de important pentru arta internaţională, precum şi pentru arta românească, şi o punte de legătură dintre marele şi efervescentul Vest şi România. În 1953 a consacrat Satul Artiştilor Ein Hod (Ein Hod Artists Village) şi a creat Departamentul de Profesori de Artă la Colegiul Oranim.

„După ani de eforturi comune încununate cu succes şi de strânsă prietenie, pot spune fără ezitare că orice nouă ediţie de Art Safari înseamnă pentru Ambasada noastră un nou imens potenţial de colaborare. Dovada stă în proiectele minunate pe care le-am împărtăşit: fie că am creat artă cu Hanoch Piven, ori că am celebrat Centenarul Dada cu lucrări uluitoare, sau când am făcut selfie-uri cu piesa centrală expusă de Gili Avissar. Anul acesta am decis să fim şi mai ambiţioşi şi să vă invităm să exploraţi universul lui Marcel Iancu. El nu numai că a definit arta de avangardă din România şi Israel, ci a elevat-o la un nivel internaţional de notorietate şi apreciere. Pentru a ne găsi calea prin complexa lume artistică a lui Iancu, avem onoarea de a o avea drept ghid pe Raya Zommer-Tal. Director al Muzeului Janco-Dada din Ein Hod, Israel, ea revine în România şi la Art Safari în calitate de curator al Pavilionului „Marcel Iancu. Reconstruind artele, România-Israel”. Vă invit pe toţi să uitaţi de rutină şi să păşiţi în universul artistic multifaţetat al lui Marcel Iancu”, declară ES David Saranga, ambasadorul Israelului în România.

Arată 2 din 3
Lasă Un Răspuns