Vacanţele în România vor fi mai scumpe anul acesta, în medie, cu 15 % faţă de 2021, din cauza evoluţiei preţurilor în Europa, a creşterii costurilor, dar şi din cauza unei cereri ridicate din partea consumatorilor, a declarat, miercuri, 4 mai, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, la conferinţa “Zilele porţilor deschise în industria ospitalităţii”.
“În medie, cred că vom fi undeva cu un 15% mai mult decât anul trecut, dar lucrul acesta este într-o normalitate europeană. În toată Europa preţurile au crescut şi ca urmare a inflaţiei, şi ca urmare a creşterii costurilor, şi ca urmare a unei cereri ridicate din partea consumatorilor care au fost văduviţi timp de doi ani de vacanţă”, a declarat Călin Ile.
Potrivit acestuia, hotelierii speră ca numărul de înnoptări pe teritoriul ţării noastre să se apropie de cel din 2019. “Litoralul va merge bine, rămân încă probleme cu acest turism de afaceri şi cu turismul balnear. Trebuie să nu uităm că turismul românesc nu înseamnă doar vara şi, dacă vara va merge peste tot, rămâne să vedem ce vom face din septembrie încolo până la finalul anului”, a subliniat preşedintele FIHR.
Călin Ile a mai declarat că deficitul de personal din industria de turism din România este între 50.000 şi 60.000 de persoane. El a spus că s-a luat în calcul şi opţiunea de a angaja ucraineni, dar acest lucru nu va rezolva problema deficitului de forţei de muncă. “Suntem în contact cu asociaţia hotelieră din Ucraina, care ne recomandă atunci când angajaţi de-ai lor au migrat în România. Din păcate, apetitul lor pentru a lucra nu este atât de ridicat. Ei speră ca într-o lună, două, trei, să plece înapoi în ţară şi, atunci, nu putem conta pe foarte mulţi dintre ei”, a mai spus preşedintele FIHR.
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) organizează a doua ediţie a evenimentului naţional „Zilele Porţilor Deschise În Industria Ospitalităţii”, în perioada 6-7 mai. Campania îşi propune să facă industria ospitalităţii mai atractivă pentru tineri, cu atât mai mult în contextul în care tot mai mulţi dintre aceştia aleg să urmeze o carieră în turism în afară ţării, această decizie afectând activitatea industriei hoteliere şi societatea românească.
