Un bărbat de 56 de ani din comuna Fulga, judeţ Prahova, a fost reţinut de poliţişti, după ce s-a dat drept poliţist şi i-a luat 2.000 de euro unui bărbat, promiţându-i acestuia că îi va ajuta fiica să se angajeze la stat. Oamenii legii au percheziţionat casa bărbatului şi au găsit o uniformă de poliţist şi o legitimaţie de serviciu.
„La data de 23 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Urlați au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Fulga, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 56 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de înșelăciune. Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție, în vederea audierii. În fapt, în perioada august-septembrie 2021, bărbatul ar fi pretins că este funcționar public într-o instituție, astfel, solicitând și obținând de la un alt bărbat aproximativ 9.700 de lei, sub pretextul achitării taxelor necesare angajării fiicei sale într-o funcție de funcționar public, prin susținerea unui concurs”, au anunţat, miercuri, 24 august, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova.
Conform sursei citate, în urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe elemente vestimentare cu inscripția unei instituții și o legitimație cu numele și fotografia bărbatului.
„În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune”, mai transmit poliţiştii prahoveni.
