Un șofer din localitatea buzoiană Măgura a frânat puternic la vederea mașinii de poliție, crezând că aceasta este dotată cu radar, a derapat și a lovit în plin autospeciala. În urma accidentului, doi polițiști au fost răniți.
Din primele cercetări de la faţa locului a reieşit că este vorba de o coliziune între o autoutilitară condusă pe direcţia Braşov către Buzău de către un şofer în vârstă de 52 de ani, din Măgura şi o autospecială de poliţie, care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto, în vârstă de 34 de ani.
Polițiștii implicați în accident au fost preluaţi de ambulanţă în vederea evaluării medicale şi acordării îngrijirilor de specialitate.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal şi se continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
