Mii de iubitori de rock şi de motoare sunt aşteptaţi, weekendul acesta, la Corbeni, judeţul Argeş, la o nouă ediţie a unui festival rock unde vor cânta, printre alţii, Dan Helciug, Trooper şi Cargo.
Poienari Archangels Fest va avea loc între 20 şi 22 mai, iar organizatorii îşi propun să transforme Valea Argeşului în Valea Rock-ului, în cele trei zile de festival.
“Pe cei care doresc să vină la acest festival îi sfătuiesc să caute de acum cazare pentru că locurile sunt aproape toate ocupate în zonă”, a declarat, luni, 16 mai, Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Argeș, într-o conferinţă de presă.

Primul eveniment de acest gen, în Argeş, a fost organizat în 2019, la Topoloveni, iar din 2021, proiectul a fost extins şi la Corbeni.
„Cele două evenimente, de la Topoloveni și Corbeni atrag mii de persoane și sute de motocicliști, care vin din toată țara(…). În ceea ce privește locația pe aplicațiile de hărți trebuie căutat “Poienari Archangels Fest”, este în spatele Primăriei” , a spus, la aceeaşi conferinţă de presă, Andrei Grigore de la Asociația Archangels MC România.
Programul festivalului:
VINERI 20 mai:
# Concerte, începând cu ora 18:00: Masterpiece (tribute Metallica) , My Queen by Dan Helciug (tribute Queen) , The RO/CK (tribute AC/DC) , Speak Floyd (tribute Pink Floyd)
SÂMBĂTĂ 21 mai:
– Ora 13:00: înscriere concursuri
– Ora 15:00: PARADĂ MOTO Transfăgărășan (Corbeni-Cetatea Poenari/ retur)
– Ora 16:00: Concursuri cu premii
Concerte, începând cu ora 18:00: Vlad Bilous, Sons of Evil, Fără Vise, ANTON, TROOPER, CARGO.