Aleşii locali din Ploieşti au adoptat, recent, un proiect de hotărâre prin care au decis că vor fi acordate tuturor preşcolarilor şi elevilor din municipiul Ploieşti.

    Proiectul aparţine grupului de consilieri locali ai PNL, dar au fost de acord cu el şi reprezentanţii celorlalte partide din Consiliul Local Ploieşti, notează presa locală.

    “Voucherele, în valoare de 150 lei, vor putea fi obținute de părinții care au domiciliul în Ploiești adresând o simplă cerere Primăriei Ploiești la care să anexeze copia certificatului de naștere al copilului și o declarație pe proprie răspundere că minorul este înscris într-o o formă de învățământ (preșcolar sau școlar) din Ploiești sau o adeverință de elev/ preșcolar”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Ploieşti. Conform sursei citate, cererea poate fi depusă fizic la registratura Primăriei sau transmisă (împreună cu copiile documentelor) pe adresa de mail comunicare@ploiesti.ro in perioada 16 august-30 septembrie.

    “Prin acest demers, inițiatorii au convingerea că ajutorul acordat părinților, la începutul fiecărui an școlar, va ajunge în familiile care au nevoie de un astfel de sprijin”, mai transmit liberalii din Ploieşti.

    Lasă Un Răspuns