Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioşteanu a anunţat, pe 20 martie, că a fost lansată licitaţia pentru un proiect de infrastructură rutieră foarte important pentru judeţul Ilfov.
„ A fost transmisă spre validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice(ANAP)documentația de atribuire pentru execuția lucrărilor proiectului de lărgire la patru benzi a Drumului Naţional 1A, între Centura Bucureşti şi intersecţia cu Şoseaua Chitila- Parc Mogoşoaia”, a anunţat Scrioşteanu.
Conform sursei citate, proiectul prevede: lărgirea la 4 benzi de circulație x 3,5 m, amenajarea de trotuare cu o lăţime de 2, metri, pasaj pietonal subteran – amplasat vis-a-vis de intrarea în Parcul Mogoșoaia, pasaj pietonal suprateran – amplasat în nordul podului CF 700, amenajarea a 3 intersecții la nivel: DN1A cu DNCB, intersecție DN1A cu Șos. Chitila, intersecție DN1A cu Strada Valea Parcului(…).
“Procedura de atribuire pentru execuția lucrărilor se va derula concomitent cu realizarea procedurilor de exproprieri.
Finanțarea se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare #POIM 2014-2020, Programul Operațional Transport #POT 2021-2027 și de la bugetul de stat.
Acest proiect se realizează la solicitarea și cu sprijinul Consiliului Județean Ilfov, prin domnul președinte Hubert Thuma și al primăriei locale Mogoșoaia”, a subliniat Irinel Ionel Scrioşteanu.
Mai multe detalii despre proiect şi imagini, AICI: https://www.facebook.com/IrinelScriosteanu
