Vicepreședinții Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu și Vincențiu Voicu, alături de inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, Adriana Stoica, împreună cu purtătorul de cuvânt al CJ Ilfov, Mirabela Dumitrache, cu directorul Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Ilfov, Monica Geambașu, cu directorul liceului tehnologic ,,Cezar Nicolau”, Brănești, Marinela Culea, precum și alături de o serie de profesori, psihologi și consilieri școlari, au luat parte la o dezbatere privind orientarea și consilierea vocațională a elevilor din ultimii ani de gimnaziu.









“Consiliul Judetean Ilfov derulează un parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Ilfov, cu eforturi susținute din partea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Ilfov(CJRAE), și alături de Facultatea de Psihologie și Științele Educației, în baza căruia elevii din clasele a VII-a și a VIII-a sunt testați pentru a afla următorii pași către o meserie. Aceste teste au două componente: prima vizează orientarea profesională, astfel încât să se poată identifica către ce meserie au aptitudini și înclinație elevii, cea de-a doua vizează orientarea școlară, ajutându-i să știe care este oferta educațională către care pot să se îndrepte, care profil li se potrivește, pentru a face alegerea cea mai bună pentru continuarea studiilor liceale sau universitare”, au transmis reprezentanţii CJ Ilfov.
Ștefan Rădulescu, vicepreşedinte CJ Ilfov: ,,Am preluat această idee din alte state europene, care au testat-o cu succes de mai mulți ani. Sperăm să ne ofere și nouă, în următorii ani, rezultate cât mai bune, iar tinerii să poată face alegerile potrivite pentru viitorul lor. Este o abordare adaptată vremurilor, în care dinamica este foarte mare. Apar multe meserii ale viitorului, iar elevii de acum trebuie să aibă susținerea noastră, astfel încât să poată accesa o profesie care i se potrivește fiecăruia dintre ei. De asemenea, Județul Ilfov înregistrează o transformare puternică. În 10 ani, populația s-a mărit cu 154.000 de locuitori, ajungând la un total de 540.000 de persoane. Din acest motiv, și infrastructura educațională trebuie adaptată, iar noi depunem eforturi pentru a sprijini autoritățile locale în vederea construirii sau reabilitării de unități de învățământ.”

Voicu Vincentiu, vicepreşedinte CJ Ilfov: ,,Orientarea și consilierea vocațională pentru elevii din clasele a VIII-a înseamnă, înainte de toate, un progres uriaș pentru județul Ilfov și pentru atâtea și atâtea familii ai căror copii beneficiază de unul dintre cel mai de succes proiect căruia noi, la CJ Ilfov, îi acordăm importanța cuvenită.

Este bine să punctăm faptul că elevii parcurg o serie de etape care îi vor ajuta pe întregul parcurs școlar și vor aduce binele în viețile lor: etapa de autocunoaștere, etapa de explorare și etapa de decizii. Indiferent de etapă, seria de beneficii din cadrul programului de consiliere vocațională sunt uriașe.”
Potrivit reprezentanţilor CJ Ilfov, la dezbatere a luat parte și un părinte al cărui copil a beneficiat de această testare, iar experiența împărtășită a confirmat că prin testarea Toolkit i s-a conturat o percepție mult mai clară asupra capacităților pe care le are.
“Consilierea vocațională ajută elevii să descopere cine sunt, ce pot face cu abilitățile și talentele lor, cum pot obține ceea ce își doresc, făcând ceea ce le place și îi pasionează și, poate cel mai important, să își construiască propriul drum.
Consiliul Județean Ilfov, prin președintele Hubert Thuma, sprijină permanent educația în județul Ilfov. În prezent, sunt în derulare numeroase proiecte, printre care menționăm : asigurarea de burse lunare în cuantum de 100 de lei pentru elevii din 𝗶̂𝗻𝘃𝗮̆𝘁̦𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝘁𝘂𝗹 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹/𝗱𝘂𝗮𝗹, ,,𝗦̦𝗰𝗼𝗮𝗹𝗮 𝗱𝗲 𝗯𝗮𝗻𝗶”- parteneriatul cu o bancă comercială, prin care elevii gimnaziu și liceu învață ce înseamnă finanțele, puterea banilor, ce reprezintă un card sau un cont și utilitatea lor sau ce înseamnă economiile, ,,𝗢𝗿𝗮 𝗱𝗲 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘅𝗮𝗿𝗲, 𝗼𝗿𝗮 𝗰𝘂 𝗮𝗻𝗶𝗺𝗮𝗹𝗲 – 𝗶̂𝗻𝘃𝗮̆𝘁̦𝗮̆𝗺 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗮𝗻𝗶𝗺𝗮𝗹𝗲 𝗺𝗶𝗰𝗶 𝗰𝘂𝗺 𝘀𝗮̆ 𝗳𝗶𝗺 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶 𝗺𝗮𝗿𝗶”- proiect unic în țară la nivelul instituțiilor publice ce se desfășoară în școlile ilfovene și are ca scop organizarea unor ateliere ce au în vedere educația privind bunăstarea animalelor, responsabilizarea față de acestea și prevenirea abandonului”, au mai transmis reprezentanţii CJ Ilfov.