Primarul oraşului Bragadiru, Gabriel Lupulescu, a anunţat, pe 27 martie, că alte trei străzi din localitate au fost asfaltate.

    „Cu mare bucurie, vă informez că străzile Oituz, Speranței și Monumentului au fost recent asfaltate și modernizate, marcând un pas important în procesul de îmbunătățire a infrastructurii noastre rutiere. Aceste lucrări sunt vitale pentru asigurarea unei circulații fluide și sigure în oraș, și sunt doar începutul unui amplu proces de dezvoltare. Vom continua eforturile de modernizare pe întreaga rețea stradală din oraș, pentru a oferi condiții optime pentru toți cetățenii!”, a transmis primarul oraşului Bragadiru, Gabriel Lupulescu.

    Foto: Primăria Bragadiru

    Comments are closed.