Un bărbat de 31 de ani din Ploieşti a fost agresat de doi tineri, pe motiv că nu i-a lăsat, în faţă, la rând, la o shaormerie.

    Incidentul s-a petrecut pe 19 februarie, dar în această dimineaţă poliţiştii fac mai multe percheziţii.

    „Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești – Secția nr.1 de Poliție Ploiești pun în executare cinci mandate de percheziție la domiciliile a doi tineri de 17, respectiv 20 de ani, din municipiul Ploiești, bănuiți de comiterea unei infracțiuni de lovirea sau alte violențe. În fapt, la data de 19 februarie a.c., în jurul orei 01.00, aflându-se în fața unei societăți de alimentație publică din Ploiești, un bărbat de 31 de ani, din municipiu, ar fi fost agresat de cei doi bănuiți, în urma unui conflict verbal, generat de faptul că aceștia din urmă nu ar fi păstrat rândul”, a transmis Poliţia Prahova.

    Conform sursei citate, cei doi tineri vor fi duși la audieri iar incidentul s-ar fi petrecut în fața unei shaormerii din zona sediului Judecătoriei.

    Acțiunile se derulează cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secțiilor nr. 2 și 3 de Poliție Ploiești și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Matei Basarab Ploiești.

    Comentariile sunt închise.