Primăria Snagov a anunţat, pe 27 februarie, debutul proiectului educațional
„Ludoteca SNAGOV- Model de educație timpurie”, proiect finanțat de Ministerul Educației prin PNRR/Componentă C15 – “Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare” .
„În cadrul Ludotecii oferim servicii de educație timpurie pentru copiii preșcolari cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, care în prezent nu sunt înscriși la alte centre de învățământ (de exemplu, creșe, grădinițe), precum și servicii de consiliere pentru părinți. Printre activitățile pentru copii, susținute în cadrul Ludotecii enumerăm:
– activități și jocuri de mișcare, individuale sau în grup;
– jocuri de socializare;
– jocuri senzoriale, jocuri imitative, individuale sau în grup;
– jocuri muzicale și jocuri cu text, în grup;
– jocuri didactice și jocuri-exercițiu, individuale sau în grup;
– jocuri individuale cu jucăria preferată;
– activități artistico-plastice și practice, individuale sau în grup;
– povești, lecturi după imagini și altele asemenea, desfășurate în grup;
– dezvoltarea abilităților cognitive”, au transmis reprezentanţii Primăriei Snagov.
Cetăţenii au fost invitaţi, pe 5 martie, la Casa de Cultură din satul Ghermăneşti, la o întâlnire informală cu membrii echipei de implementare pentru detalii despre „Ludoteca SNAGOV- Model de educație timpurie”.