Primarul comunei Berceni, Gheorghe Covrigea, a anunţat, pe 29 februarie, că a fost aprobat bugetul local, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local, ce a avut loc în aceeaşi zi.
„Aprobarea bugetului local asigură fundamentul necesar continuării proiectelor de dezvoltare a comunei. Îi felicit pe toţi colegii mei consilieri şi le mulţumesc pentru implicare în elaborarea şi aprobarea unui buget echilibrat şi corect, care să permită atât continuarea proiectelor în derulare(construire creşă, extinderea Şcolii Nr.1, iluminat public, staţii de reîncărcare auto, construire şcoală şi grădiniţă în zona Macului), precum şi realizarea unor proiecte noi: modernizarea străzii Mecanizării De46/3(parte din ruta alternativă spre DN4-Şoseaua Olteniţei), modernizarea străzii De7 Valea Lungă, tronsolul de la strada Codrului până la podeţul peste ANIF, ce va fi realizat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi care va asigura funcţionalitatea a unei alte rute alternative cu ieşire în şoseaua de Centură- zona Rompetrol. Şedinţa de astăzi a fost una constructivă şi a evidenţiat, încă o dată, cât este de important să colaborăm toţi aleşii locali, pentru binele comunităţii. Vă asigur de implicarea mea totală, şi pe viitor, în implementarea proiectelor care să crească calitatea vieţii tuturor bercenarilor, copii, tineri şi bătrâni deopotrivă”, a declarat primarul Gheorghe Covrigea.