Măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită cu încă 2 luni, a anunţat, luni, premierul Marcel Ciolacu. Oficialul a făcut anunţul imediat după întâlnirea pe care a avut-o cu reprezentanţii marilor lanţuri comerciale.

    Potrivit presei naţionale, retalierii nu ar fi complet de acord cu prelungirea măsurii, însă Ciolacu a precizat că, dacă nu ar fi fost găsită această soluţie, prețurile ar fi crescut cu până la 20%.

    Lista, în vigoare până la 31 ianuarie, conține 21 de alimente de bază cu adaos comercial plafonat la maximum 20%.

    Vor fi scoase pe această listă produsele adăugate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, adică margarina, bulionul și cozonacul, și ar urma să fie introdusă carnea de miel, scrie Ştiri pe Surse, jurnaliştii precizând că forma finală a documentului va fi stabilită în ședința Guvernului din această săptămână.

    Comentariile sunt închise.