Procurorii DIICOT au prins în flagrant un traficant de droguri, după ce acesta a vândut un kilogram de canabis, circa 20 de grame cocaină şi 99 comprimate ecstasy, pentru suma de 29.000 lei.
Potrivit procurorilor, în acest dosar a fost reţinut şi un alt traficant care îi vindea primului droguri.
„Pe parcursul lunii ianuarie, primul inculpat a mai comercializat circa 100 grame canabis, 10 grame cocaină şi 50 de comprimate care conţin MDMA (ecstasy) pentru suma de 7.200 lei. Probatoriul administrat a relevat faptul că o parte din droguri (canabis) fuseseră procurate anterior de la cel de al doilea inculpat cercetat în cauză.
În urma unor percheziţii domiciliare efectuate în Bucureşti şi pe raza judeţului Teleorman, au fost identificate şi ridicate peste 100 grame canabis, seminţe de canabis, comprimate şi substanţe pulverulente, sumele de 1.050 euro şi 25.244 lei, cântare de precizie şi grindere, obiecte purtătoare de urme de substanţă”, a transmis DIICOT.
Conform sursei citate, cei doi traficanţi vor fi duşi în faţa unui judecător cu propunere de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.