Vasile Daniel Andei este fost elev al şcolii din Afumaţi, de la grădiniţă până la clasa a VIII-a. Reprezentanţii Primăriei Afumaţi au postat, recent, un material despre acest tânăr al cărui vis a fost să devină militar. Şi a reuşit.

    „La numai 25 de ani, afumăţeanul nostru este ofiţer în cadrul Forţelor Navale Române şi comandant al grupului de luptă, navigaţie şi observare la bordul Puitorului de mine şi plase 274 Vam. Constantin Bălescu. O carieră militară a reprezentat, dintotdeauna, o provocare pentru oricine, dar, cu muncă asiduă, dăruire, profesionalism şi pasiune, Daniel s-a remarcat încă din timpul studenţiei, implicându-se în numeroase activităţi şi participând la misiuni care i-au deschis drumul către o carieră strălucitoare în forţele armate române”, au transmis reprezentanţii Primăriei Afumaţi.

    Potrivit sursei citate, Daniel şi-a respectat jurământul de a răspunde prezent nevoilor Armatei şi, alături de echipajul navei, a participat, în ultimul an, la mai multe misiuni în Marea Neagră.

    „Este printre puţinii afumăţeni care au urmat o carieră într-un domeniu atât de dificil. Vorbind despre o carieră în armată, Daniel simte că este vorba mai mult decât un loc de muncă obişnuit. O carieră în armată presupune să ai nişte valori şi principii de viaţă. De acasă a venit cu anumite valori, insuflate de părinţii Mariana şi Doru Vasile, valori pe care a reuşit să le valorifice în Academia Navală.

    Despre Daniel, recent, la postul de televiziune Digi24 a fost prezentat un reportat. În cadrul materialului respectiv, tânărul afumăţean vorbeşte despre ce înseamnă să fii militar.

    „A fi militar este un stil de viaţă, în care spiritul riguros, temperamentul dinamic şi sacrificiul se împletesc. Din patriotism şi pasiune am ales să urmez studiile universitare în cadrul Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa, secţiunea militară. După absolvire, am obţinut primul grad de ofiţer şi prima funcţie, comandant de grup de luptă navigaţie şi observare la bordul Puitorului de mine şi plase- 274 Vam. Constantin Bălescu. De-a lungul celor 2 ani de activitate, am absolvit studiile universitare de masterat, specialitatea Ştiinţe Nautice, am participat la conferinţe naţionale şi internaţionale, precum şi la numeroase misiuni de cercetare, observare şi combatere a minelor marine aflate în derivă în zona de responsabilitate a Forţelor Navale Române, în Marea Neagră”, a declarat tânărul ofiţer Vasile Daniel Andei din comuna Afumaţi.

    Comentariile sunt închise.