Primăria Afumaţi informează că, în şedinţa din 28 decembrie 2023, la propunerea primarului Gabriel Dumănică, Consiliul Local Afumaţi a adoptat Hotărârea prin care cotele privind impozitele locale pentru anul 2024 se menţin la nivelul anului 2023, la care se adaugă, conform Legii 227/2015, art.491, alin(1) si (1.1), rata inflaţiei.
„De asemenea, s-a hotărât menţinerea preţurilor la salubritate, apă şi canalizare, la nivelul anului 2023. Pentru plata integrală a impozitelor locale, până la 31 martie 2024, se acordă o bonificaţie de 10%. Vă amintim că, începând cu anul 2020, contribuabilii, persoane fizice şi juridice, au posibilitatea de a plăti impozitele şi taxele locale folosind cardul bancare, la casieria Serviciului Impozite şi Taxe locale. Totodată, taxele şi impozitele locale pot fi plătite şi online, prin intermediul platformei Ghişeul.ro”, au transmis reprezentanţii Primăriei Afumaţi.