Peste 57.000 de persoane cu circa 27.000 de mijloace de transport au tranzitat Vama Giurgiu, în perioada 29 decembrie-3 ianuarie, au anunţat poliţiştii de frontieră giurgiuveni. Conform sursei citate, în perioada menţionată, au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului precum și de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, fără a se înregistra evenimente deosebite.  

    „Astfel, în perioada de referinţă, la nivelul ITPF Giurgiu, au efectuat formalitățile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, peste 57.000 de persoane, cetățeni români și străini şi aproximativ 27.000 de mijloace de transport, cel mai tranzitat fiind P.T.F. Giurgiu rutier, unde au efectuat formalitățile de control, peste 36.000 de persoane, şi aproximativ 16.000 de mijloace de transport”, au transmis poliţiştii de frontieră giurgiuveni.

    Potrivit acestora, în urma misiunilor derulate în zona de competenţă, au fost constatate, în această perioadă, 14 fapte ilegale săvârşite atât de către cetăţeni români, cât şi străini, la regimul frontierei de stat și au fost reținute bunuri care aduc atingere dreptului proprietății intelectuale sau fac obiectul unor infracțiuni cu caracter transfrontalier, în valoare de aproximativ 500.000 lei.

    Comentariile sunt închise.