Pentru că decembrie este luna cadorilor, dar mai ales a copiilor, Primăria Domneşti a organizat mai multe evenimente cu şi pentru micuţi, cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
„Pe 15 decembrie, a avut loc la grădinița „Tărâmul Prieteniei”, un spectacol de teatru de păpuși și actori, organizat de Primărie, Consiliul Local și Teatrul Savoi, la care au participat peste 300 preșcolari. Pe 17 decembrie, a avut loc la sala de sport a Școlii Gimnaziale „Gheorghe Corneliu” un eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă, organizat tot de primărie, în care copiii au prezentat momente artistice, iar părinții au avut parte de o lecție deschisă, pentru a putea vedea progresul copiilor lor.





Au fost 2 zile pline de bucurie, în care ne-am hrănit sufletele cu zâmbetele celor mici. Am fost cu toții mândri de ei, erau foarte frumoși și au făcut niște dansuri chiar reușite! Felicitări, copii și cadre didactice! Faceți o echipă bună!”, a transmis primarul comunei Domneşti, Adrian Ghiţă.
Foto: Primăria Domneşti