Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioşteanu a anunţat că vineri, 15 decembrie, au început lucrările la noua magistrală de metrou M6 1 Mai-Otopeni, secţiunea 1, prima magistrală care traversează granița Capitalei în județul Ilfov.

    “Secțiunea 1 a M6 are o lungime de 66 km și 6 stații, fiind cuprinsă între stația 1 Mai (existentă) și stația Tokyo (zona comercială Băneasa), după cum urmează:

    1 Mai (existentă), Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo. Constructorul acestei secțiuni este Alsim Alarko – Makyol, iar în prima fază, se realizează organizarea de șantier și relocarea utilităților de la stațiile Tokyo și Aeroport Băneasa, urmând ca în câteva luni să fie introduse în subteran cele două instalații de foraj tip TBM prin intermediul stației Tokyo. Utilajele vor fora în paralel cele două fire de tunel, până la joncțiunea cu Magistrala M4 (în zona stației 1 Mai), acolo unde vor fi și extrase din subteran cele două instalații de forat tip TBM”, a transmis Irinel Scrioşteanu.

    Oficialul a precizat că noua linie de metrou M6 va avea un traseu de 14,2 km și va cuprinde 12 stații, care sunt împărțite în două secțiuni, având ca punct comun stația Tokyo, care permite astfel abordarea în paralel a săpării tunelului, din două direcții cu utilajele TBM și, ulterior, contractarea unitară a lucrărilor de semnalizăre, finisaje și de achiziții material rulant.

    ÎNTREGUL MATERIAL, AICI

    Comentariile sunt închise.