Un bărbat, în vârstă de aproximativ 70 de ani, și-a pierdut viața într-un incendiu care a izbucnit în dormitorul în care se afla. Tragedia s-a produs, joi, în localitatea Stoenești, anunţă ISU Giurgiu. Cel mai probabil, spun pompierii, focul a fost provocat de fumaturi în locuri neprotejate corespunzător.

    „La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Din nefericire, bărbatul a fost surprins de incendiu și nu a mai putut fi salvat. Când au ajuns pompierii, ardeau mocnit o canapea și materiale textile, suprafața afectată fiind de  aproximativ 10 mp. Cel mai probabil incendiul a fost provocat de fumatul în locuri neprotejate corespunzător”, a transmis ISU Giurgiu.

    Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului ISU recomandă:

    –         nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

    –         dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

    –         dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

    –         stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

    Comentariile sunt închise.