Trei bărbați de 27, 47 și 49 de ani s-ar fi intoxicat cu azot la o fabrică de uleiuri și grăsimi din Slobozia. Incidentul a avut loc joi, 7 decembrie. Una dintre persoane este în stare gravă.

    ISU Ialomiţa a anunţat că, la momentul sosirii salvatorilor, cei trei erau deja extrași din rezervorul în care lucrau. Două dintre victime erau conştiente, cea de-a treia era inconştientă.

    ISU Ialomiţa a intervenit cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj SAJ Ialomița.

    Cele trei persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri medicale. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, au anunţat şi poliţiştii din Ialomiţa.

    Presa locală susţine că, potrivit unor surse, cei trei nu erau angajaţi ai fabricii, ci erau ai unei alte societăți și realizau lucrări de întreținere a rezervoarelor cu azot.

    Lasă Un Răspuns