Şi jilăvenii au sărbătorit, în număr mare, Ziua Naţională a României. Manifestările au debutat cu un ceremonial religios, au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din localitate, iar, mai apoi, cei prezenţi s-au reunit în Parcul Morii, acolo unde au aplaudat îndrăgiţi artişti de muzică populară.

    „105 ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Data de astăzi este și trebuie să fie întipărită cu litere de aur în inima fiecărui român. Este ziua în care românii, prin vocea demnilor noștri înaintași, au strigat, prin sute de mii de voci, dar pe un singur glas: ”Unire vrem”. Iar atunci, toate provinciile istorice, Moldova, Transilvania și Țara Românească au devenit o singură țară: România. O țară pe care trebuie să o iubim în fiecare zi a anului, nu doar astăzi, de 1 Decembrie. O țară pe care trebuie să o apărăm împotriva pericolelor. Să ne rugăm pentru pacea acestei țări, să fim mândri că suntem români şi că avem o țară aşa de frumoasă: La Mulţi Ani, România! La Mulţi Ani, români buni şi frumoşi!”, a transmis primarul comunei Jilava, Elefterie Ilie Petre.

    La spectacolul din Jilava au cântat Ruxandra Pitulice, Alin Trocan, Făniţa Modoran, Natalia Popescu, Alex Constantin, Steve Ant, acompaniaţi de Taraful Daniel Bădoi, respectiv Adiţă Albanezu cu formaţia din Jilava.

    Tot în Jilava, pe 1 Decembrie, a fost deschis şi patinoarul din Parcul Morii.

    Foto: Primăria Jilava

    Comments are closed.