Primarul comunei Snagov, Anghel Mihai, a anunţat, pe 20 noiembrie, că, în aceeaşi zi, a fost eliberată autorizația de construire privind executarea lucrărilor de construire a sistemului inteligent de monitorizare a traficului, respectiv de supraveghere video a localității.
“Proiectul poartă denumirea ”Snagov Green & Clean – Monitorizare inteligentă a traficului,” este finanțat în totalitate prin Programul Național de Redresare și Reziliență şi are o valoare totală de 2.195.407,53 lei. În cadrul proiectului sunt finanțate și două stații de încărcare electrică. Acestea vor fi instalate în parcările din fața, respectiv spatele clădirii Primăriei Snagov, fiecare stație având două posturi de încărcare”, a anunţat primarul Anghel Mihai.
Potrivit sursei citate, urmează să fie eliberat ordinul de începere a lucrărilor în cadrul proiectului menționat.
„Proiect se va extinde pe toată suprafața localității (toate satele), sens în care am rugămintea, ca, acolo unde este cazul, să permiteți echipelor de instalatori accesul autospecialelor care asigură montarea echipamentelor (fibră optică, camere video etc.). Ne cerem scuze pentru disconfortul creat în perioada lucrărilor! În intervalul imediat următor vom face un eveniment în cadrul căruia sunt invitați la dialog și cetățenii din localitate, pentru a vă informa cu privire la beneficiile acestui sistem cu rol de asigurare a unui climat de siguranță la nivelul comunei Snagov, dar și pentru monitorizarea traficului (sistem video dispecerizat, în care camerele vor avea capacitatea de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, de identificare a tipurilor de vehicule, sistem de informare în timp real, supraveghere a zonelor și obiectivelor de interes public etc.)”, a subliniat primarul comunei Snagov, Anghel Mihai.