Judecătorii Tribunalului Prahova l-au condamnat, marţi, 31 octombrie, la 7 ani şi 10 luni de închisoare pe un bărbat, fost infirmier într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova în care sunt îngrijite persoane adulte cu handicap. Bărbatul este acuzat că, în august 2021, ar fi bătut un pacient internat în centru. Dosarul se află în fază de rejudecare iar decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.
Potrivit presei naţionale, infirmierul a fost găsit vinovat pentru infracţiuni de loviri cauzatoare de moarte, dar şi pentru purtare abuzivă, el lovind şi o a doua victimă, pe fratele bărbatului care a murit, internat în acelaşi centru.
Conform anchetei poliţiştilor, pe 1 august 2021, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Călineşti, a avut loc un conflict între mai multe persoane internate în unitatea medicală, printre care şi doi fraţi, iar pacientul de 61 de ani a intervenit, însă, la rândul său, a fost lovit de către un infirmier.
Potrivit presei naţional, la momentul incidentului, medicul centrului era în concediu şi a revenit la serviciu pe 4 august, când s-a constatat că pacientul de 61 de ani se simţea rău, acuzând dureri în zona toracelui. „Medicul a stabilit că pacientul prezenta fractură humerus stâng şi fracturi costale, fapt pentru care a solicitat un echipaj al ambulanţei pentru transportul la spital, în vederea efectuării investigaţiilor medicale de specialitate. Acesta a fost dus la spital, unde a primit diagnosticul „fractură arcuri costale stg. C7 şi C8 şi fractură diafiză proximală humerală stânga; schizofrenie”, fiindu-i imobilizată mâna stângă”, au transmis oamenii legii.
Potrivit sursei citate, medicii de la spital au decis că nu este necesară internarea lui, fiind transportat înapoi la centrul din Călineşti, unde a decedat pe 5 august. În timpul anchetei, o infirmieră le-a declarat poliţiştilor că pacientul de 61 de ani a fost lovit de către un coleg de-al ei, care venise băut la serviciu. Ulterior, femeia a revenit cu o nouă declaraţie, în care spune că nu a existat niciun conflict la centrul din Călineşti iar infirmierul l-a agresat pe pacientul de 61 de ani fără motiv.
În baza acestor declaraţii, coroborate cu rezultatele expertizei de la INML, procurorii au decis reţinerea infirmierului, care ulterior a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi purtare abuzivă.