Polițiștii de Investigații Criminale din Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au efectuat, marţi, 24 octombrie, 16 percheziții domiciliare în județele Brașov, Argeș, Prahova, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal de șantaj, camătă, proxenetism și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Potrivit oamenilor legii, descinderile au vizat inclusiv persoanele care ofereau spre închiriere locațiile folosite de proxeneți.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada ianuarie-octombrie 2023, persoanele bănuite de proxenetism ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, atât pe raza județului Brașov, cât și în alte județe. De asemenea, una dintre persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunii de camătă ar fi acordat împrumuturi, percepând o dobândă cuprinsă între 20%-40%, iar în cazul uneia dintre persoanele bănuite s-a stabilit faptul că aceasta ar fi condus un autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
Totodată, două dintre persoanele bănuite ar fi șantajat alte două persoane vătămate, prin constrângere și amenințări, să le remită sume de bani necuvenite”, transmite Poliţia Braşov.
Conform sursei citate, au fost vizate persoanele care înlesneau practicarea prostituției și care ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției, dar, de asemenea, au fost vizate persoane care ofereau spre închiriere, în regim hotelier, diverse locații pe raza municipiului Brașov și care ar fi cunoscut activitatea de prostituție desfășurată de femei, acestea fiind cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism sub forma înlesnirii și obținerii de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției.
“Nu în ultimul rând, au fost vizate și persoanele care ar fi înlesnit practicarea prostituției prin transportarea femeilor către locațiile clienților și ar fi obținut în acest mod foloase patrimoniale”, a mai transmis IPJ Braşov.