Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunţat, recent, că Transfăgărăşanul va beneficia de lucrări de modernizare, pe tronsolul cuprins între kilometri 104 şi 130,8. După finalizarea investiţiei, autorităţile spun că circulaţia ar putea fi permisă pe o perioadă cât mai lungă din an.
Cristian Pistol precizează că a fost desemnat câștigătorul contractului pentru elaborarea documentatiei de avizare a lucrărilor de modernizare a DN7C- Transfăgărăşan. Este vorba despre compania Rutier Conex XXI SRL ce va avea la dispoziție 8,4 milioane de lei (fără TVA) și 12 luni pentru a finaliza contractul.
„Doresc, astfel, să aplicăm soluții tehnice care să permită circulația în condiții de siguranță pe Transfăgărășan pentru o perioada cât mai lungă din an, între Piscul Negru și Cabana Bâlea Cascadă”, a precizat directorul CNAIR.
Potrivit sursei citate, contractul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, va fi semnat după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea acestora.