Razie, în mai multe cartiere din Ploieşti, în această dimineaţă. Poliţiştii fac percheziţii la persoane acuzate de săvârşirea mai multor fapte comise cu violenţă. Sunt vizaţi 13 ploieşteni, bănuiţi de infracțiuni precum tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și distrugere.
“Polițiștii Secției nr. 1 de Poliție Ploiești pun în executare 16 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unei anchete privind 13 persoane, cu vârste între 18 și 45 de ani, care, în cursul lunii septembrie a.c., ar fi săvârșit infracțiuni precum tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și distrugere.
Descinderile au loc în mai multe cartiere din Ploiești, în zonele Sala Sporturilor – Rudului, Malu Roșu, Radu de la Afumați și Bobâlna”, au transmis cei de la IPJ Prahova.
Potrivit sursei citate, în cadrul acțiunii, participă și polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, dar și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.