Circa 300 de persoane au protestat, sâmbătă, 16 septembrie, faţă de construirea la Giurgiu a unui incinerator de deşeuri medicale periculoase şi nepericuloase, deşeuri animaliere şi produse expirate farmaceutice şi alimentare. Incineratorul ar trebui să fie construit pe locul fostului Combinat Chimic din Giurgiu. La manifestaţie au venit şi vecini bulgari din oraşul Ruse.

    Manifestaţia a început în faţa Teatrului „Tudor Vianu” din municipiu, protestatarii plecând, apoi, în marş până în capătul celălalt al oraşului.

    Discuţiile despre incinerator au început în primăvara acestui an, când unii parlamentari de Giurgiu, de la diverse partide, au atras atenţia asupra faptului că această afacere ar putea fi făcută în oraşul menţionat. Aceasta, după ce autorităţile locale din alte localităţi, precum Mitreni, Călăraşi, au făcut tot ce s-a putut ca incineratorul să nu fie la ei.

    Parlamentarii de Giurgiu au transmis interpelări şi întrebări către toate instituţiile care ar putea aviza o astfel de investiţie, iar cu ei s-au solidarizat şi autorităţile locale şi cele judeţene. De exemplu, Consiliul Local a adoptat, luna trecută, un proiect de hotărâre potrivit căruia nicio unitate ce poate polua oraşul nu poate fi amplasată la o distanţă mai mică de 1.000 de metri de localitate.

    Protestul de ieri de la Giurgiu a fost organizat de Ciprian Alexandru de la USR, dar s-au alăturat lui şi social-democraţii conduşi de deputatul Marian Mina, însă au fost la manifestaţie şi liberali, în frunte cu deputatul Alexandru Andrei, preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, primarul municipiului Adrian Anghelescu.

    Potrivit organizatorilor protestului, în acest moment, există toate premisele ca incineratorul să nu fie construit nici la Giurgiu, însă, se pare că, până lucrurile nu sunt certe, protestele vor continua.

    Foto: Cătălina Sfetcu

    Comentariile sunt închise.