Continuă lucrările de investiţii pe străzile din comuna Dragomireşti Vale. Este vorba despre un amplu proiect de reabilitare şi modernizare atât a arterelor rutiere, cât şi a trotuarelor aferente, un proiect ambiţios pe care primarul Gheorghe Socol l-a monitorizat cu deosebită atenţie. Edilul a fost permanent pe teren pentru a verifica stadiul lucrărilor.
Astfel, şi pe 22 august, Gheoghe Socol a mers pe toate şantierele deschise în Dragomireşti Vale.
“Câteodată, mai puține cuvinte înseamnă mai mult. V-am promis că vă țin la curent cu desfășurarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii din comuna noastră”, a spus primarul din Dragomireşti Vale.
Potrivit acestuia, principalele obiective monitorizate în această perioadă sunt: strada Teilor, acolo unde troturarele au fost finalizate, asfaltarea este în desfăşurare şi se lucrează la aducerea la nivel a gurilor de canalizare; Intrarea Teilor, aflată în curs de asfaltare, dar şi strada Afinului- acolo unde s-a turnat deja asfalt. De asemenea, Gheorghe Socol a mers şi pe strada Ulmului, acolo unde se lucrează la amenajarea trotuarelor, dar şi pe strada Cetinei, aflată în plin proces de asfaltare.























Comuna Dragomireşti Vale devine tot mai frumoasă, pe an ce trece, iar asta spune multe despre cei care o gospodăresc, pentru că doar cine vrea să facă treabă bună, găseşte întotdeauna soluţii.
Foto: Primăria Dragomireşti Vale