Primarul comunei Dragomireşti Vale, Gheorghe Socol, a anunţat, pe 15 iunie, că alte două străzi au fost asfaltate şi redate circulaţiei rutiere.

    „Străzile Crăițelor și Rozelor sunt asfaltate și deschise circulației! Lucrările de modernizare a infrastructurii din comuna noastră continuă pe alte străzi și sper ca acestea să avanseze cel puțin în același ritm.

    Mai avem puțin și încheiem lista publicată toamna trecută. Cu răbdare, implicare și muncă, locul pe care-l numim acasă va arăta din ce în ce mai bine!”, a declarat primarul Gheorghe Socol.

    În Dragomireşti Vale se desfăşoară un amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere, în care vor fi asfaltate 33 de străzi. Printre acestea se numără Teilor, Ulmului, Crizantemelor, Narciselor, Apeductului, Cameliei, Islazului, Castanilor, Pinului, Mușețelului, Violetelor, Salcâmilor, Fagului, Salciei, Macului, Intrarea Plopului, Roua Dimineții, Garofiței, Intrarea Garofiței, Crăițelor, Rozelor.

    Foto: Primăria Dragomireşti Vale

    Lasă Un Răspuns