Primarul din Berceni Gheorghe Covrigea anunţă că a iniţiat organizarea unei dezbateri publice pe tema extinderii Magistralei 2 de metrou în comună şi îi invită pe toţi cetăţenii să participe la eveniment.
„Împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi cu cei ai unor instituţii cheie vom discuta despre proiectul Lucrări de construire faza studiu de fezabilitate pentru extinderea Magistralei 2 de metrou în comuna Berceni, judeţul Ilfov. Această dezbatere publică va avea loc vineri, 9 iunie, de la ora 14.00, în incinta Şcolii Nr.2, situată pe Bulevardul 1 Mai, nr. 161, comuna Berceni.
Pe raza localităţii Berceni vor fi amplasate trei staţii de metrou, traseul acestuia fiind suprateran, excepţie făcând zona de intersecţie a metroului cu DNCB- Centura Bucureşti. Astfel, proiectul prevede ca viitoarele staţii de metrou să fie de suprafaţă, cu o lungime a peronului de aproximativ 60 de metri şi o lăţime de minimum 4 metri, amplasate după cum urmează:
– Statia nr. 1 –la aproximativ 200 de metri de Centura Bucureşti, în spatele Staţiei de betoane – Beton Sud
– Statia nr. 2 –la aproximativ 500 de metri de Autostrada Bucureştiului, într-o zona libera de construcţii
– Statia nr.3 –la aproximativ 260 de metri de Bulevardul 1 Mai, într-o zonă aflată în plina dezvoltare, respective zona delimitată de intersecţia Străzii Bistriţa cu Strada Codrului.
“Extinderea metroului către Berceni reprezintă un prin pas către integrarea zonei metropolitane periurbane în cadrul Bucureştiului şi dezvoltarea unitară şi complementară a localităţii noastre. Prin extinderea metroului în comuna Berceni, vor fi îmbunătăţite serviciile de transport public pentru toţi locuitorii, vor fi scurtaţi timpii de acces în Bucureşti, totul într-un cadru civilizat şi la standarde europene. (…) Am speranţa că toţi cetăţenii comunei Berceni vor sprijini acest obiectiv de investiţii menit să îmbunătăţească calitatea vieţii tuturor locuitorilor.”, a precizat primarul Gheorghe Covrigea care i-a invitat pe ilfoveni să vină la dezbaterea din 9 iunie în număr cât mai mare.
„Este o ocazie excelentă să ne implicăm în procesul decizional şi să contribuim la dezvoltarea comunităţii noastre. Dezbaterea publică este deschisă tuturor, iar participarea voastră este extrem de valoroasă. Fie că aveţi întrebări, preocupări sau idei, acesta este momentul să le împărtăşiţi şi să fim constructivi în găsirea soluţiilor potrivite. În calitate de primar al comunei Berceni, consider că este important să vă informez cu privire la aceste demersuri şi să vă încurajez să fiţi parte activă în procesul de dezvoltare a infrastructurii noastre. Lucrăm împreună pentru a aduce beneficii reale comunităţii noastre şi pentru a asigura un viitor mai bun pentru toţi locuitorii”, a mai spus primarul din Berceni, Gheorghe Covrigea.
