Accident feroviar, noaptea trecută, în judeţul Giurgiu, între localităţile Toporu şi Chiriacu. Două locomotive s-au ciocnit, doi bărbaţi au ajuns la spital iar Poliţia anunţă că unul dintre cei doi mecanici de locomotivă era băut.

Potrivit ISU Giurgiu, cele două victime sunt mecanicii celor două locomotive, doi bărbaţi de 55, respectiv 58 de ani.

Foto: ISU Giurgiu

„Evenimentul a avut loc la aproximativ un km de Gara Toporu, între două locomotive. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Giurgiu și ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu.

Echipajele au constatat faptul că în locomotive se aflau trei bărbați, găsiți conștienți și cooperanți. Doi dintre aceștia au fost preluați de SAJ și transportați la Uniunea de Primiri Urgențe Giurgiu. Un alt bărbat, în vârstă de 57 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital pentru investigații suplimentare”, a transmis ISU Giurgiu.

Conform sursei citate, nu au fost afectate liniile de cale ferată, fiind avariate doar cele două locomotive.

La rândul lor, poliţiştii giurgiuveni anunţă că, pe 17 mai a.c., ora 03.23, o femeie, în calitate de impiegat de mișcare în statia C.F. Toporu, a sesizat, prin apel 112, o coliziune între 2 locomotive.

„În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Județean de Transporturi Giurgiu, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că o locomotivă izolată, având direcția de deplasare Giurgiu- Videle, ar fi intrat în coliziune frontală cu o altă locomotivă izolată, care se deplasa pe ruta Videle – Giurgiu, la km feroviar 31+100. În urma producerii coliziuni, a rezultat rănirea celor doi mecanici de locomotivă, aceștia fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul drager, rezultatele fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru unul dintre aceștia, iar pentru celălalt, rezultatul a fost negativ”, a transmis Poliţia Giurgiu.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Comentariile sunt închise.