Trei bărbaţi din Teleorman au fost reţinuţi de poliţiştii argeşeni, după ce au vrut să plaseze bijuterii false la o casă de amanet din Curtea de Argeş. Ei s-au dus la societatea respective cu patru lanţuri, despre care spuneau că ar fi din aur, şi au cerut pentru acestea 14.000 de lei. Angajata casei de amanet a observat că bijuteriile din aur erau false şi a apăsat butonul de panică.
Totul s-a întâmplat vineri, 10 martie. Doi dintre bărbaţi au intrat în societate iar cel de-al treilea a rămas afară. Cele patru lanţuri cântăreau 70 de grame, însă angajata societăţii şi-a dat seama la timp că nu sunt din aur şi a apăsat butonul de panică. Primii care au venit au fost agenţii unei firme de pază. Potrivit presei locale, bărbaţii au fost imobilizaţi până la sosirea polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș.
„Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au continuat cercetările, privind săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune. După administrarea probatoriului, cei trei bărbați, de 44 ani, 37 ani și 29 de ani, toți din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ulterior, cei trei au fost prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au transmis poliţiştii argeşeni.
