Autorităţile din Brăila au anunţat că au identificat în apele fluviului Dunărea bacteria Clostridium Perfringens. Chiar dacă bacteria nu a afectat şi apa potabilă, specialiştii spun că există riscuri, dacă este consumat peşte crud sau apa brută din Dunăre.

    Prefectul judeţului Brăila, Iulian Timofei, a convocat, miercuri seară, o şedinţă cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brăila, cu cei ai Gărzii de Mediu, ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Brăila şi cu cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dunărea Brăila.

    „Apa potabilă furnizată populației a întrunit și întrunește parametrii de potabilitate, neexistând nici un risc pentru sănătatea populației. Operatorul unic Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila a luat măsurile necesare pentru ca acest indicator Clostridium Perfringens să nu apară în apa potabilă.

    Împreună cu specialiștii convocați la această ședință, au fost stabilite și principalele măsuri de strictă necesitate pentru informarea populației, transmise, tot în această seară, Unităților Administrativ Teritoriale riverane Fluviului Dunărea:

    – evitarea consumului de apă brută din Fluviul Dunărea;

    – evitarea consumului de alimente în formă crudă dacă acestea au fost spălate în prealabil cu apă brută ce provine din Fluviul Dunărea;

    – în cazul apariției simptomelor specifice – diaree (la 6 – 24 ore de la contaminare, dar cel mai adesea 8 – 12 ore), dureri abdominale, se recomandă prezentarea la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului și recomandarea tratamentului optim”, a declarat prefectul judeţului Brăila, citat de presa centrală.

    Clostridium Perfringens este o bacterie care produce toxine extrem de dăunatoare pentru oameni, iar intoxicaţiile alimentare cu Clostridium Perfringens sunt destul de comune şi adesea confundate cu gripa.

    Oamenii încep să se simtă rău la cel mult 24 de ore după ingerarea bacteriei. Stările sunt asociate cu dureri de stomac şi crampe abdominale, urmate de diaree.

    Lasă Un Răspuns