Ce bucurie pentru copiii din Chiajna, în preajma Crăciunului, când, pe străzile comunei a sosit trenuleţul lui Moş Crăciun, încărcat cu multe daruri pentru ei!
În comuna amintită, de Sărbători, atmosfera a fost una pe măsura aşteptării şi a sufletelor copiilor frumoşi şi cuminţi. Primăria Chiajna le-a oferit cadouri micuţilor, în cadrul unui eveniment deosebit.











„Pentru că noaptea magică se apropie și ne aflăm în perioada în care aprindem focul ospitalității în sufletele noastre, ieri, 20 decembrie, cei mai mici elevi împreună cu preșcolarii din cadrul instituțiilor de învățământ de stat, de pe teritoriul comunei noastre, au simțit din plin magia sărbătorilor de iarnă, în ritm de trompete și pe acordurile colindelor care răsunau atât de autentic din cele două trenulețe ale moșului. Ajutoarele lui Moș Crăciun, trimise de primarul comunei Chiajna, au reușit să aducă zâmbetele copilăriei pe micuțele chipuri, fiecare bucurându-se de cadoul primit”, a declarat primarul comunei Chiajna, Mircea Minea care le-a urat tuturor sărbători binecuvântate cu liniște în suflet și multă sănătate!