Conducerea Filarmonicii din Piteşti a anunţat că va achiziţiona o scenă digitală, cu bani de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Valoarea proiectului câştigat se ridică la 55.000 de lei.
Potrivit sursei citate, scena digitală va cuprinde concertele eveniment, extraordinare, simfonice, educative, jazz-pop, recitalurile camerale, iar accesul online se va face pe bază de bilet și abonament.
“Consider achiziția extrem de importantă, perioada de pandemie fiind cel mai bun exemplu în acest sens. Scena digitală va fi utilă atât pentru instituțiile de învățământ din Pitești, dar și din Argeș, cât și pentru publicul meloman”, a declarat managerul Filarmonicii Piteşti, Gabriel Niță, citat de presa locală.