Un drum modern înseamnă confort, trafic desfăşurat în cele mai bune condiţii, înseamnă potenţiali investitori, deci înseamnă dezvoltare! Iar ilfovenii care locuiesc în oraşul Bragadiru, pe străzile Dealului, Celofibrei şi Intrarea Mărăcineni vor merge, de acum, pe drumuri moderne, asfaltate. Este o bucurie, fără îndoială, fiind vorba despre proiecte de infrastructură mult-aşteptate de cetăţeni şi care, iată, sunt deja realizate.
Conducerea Primăriei Bragadiru a anunţat, pe 16 septembrie, că au fost finalizate investiţiile derulate pe cele trei artere rutiere.























„Vreau să mulțumesc pe această cale Consiliului Județean Ilfov, fără colaborarea și ajutorul căruia nu am fi reușit să realizăm aceste lucrări, constructorilor și vreau să vă mulțumesc, dumneavoastră, celor care locuiți în orașul Bragadiru și celor care tranzitați zonele în care s-au derulat lucrările pe perioada verii pentru înțelegere și susținere. Pentru că modernizarea infrastructurii este extrem de importantă pentru creșterea calității vieții fiecăruia dintre noi, vom continua să identificăm orice soluție de finanțare, să punem accent pe parteneriate, pe colaborarea instituțională, fără de care nu am reuși să realizăm proiecte vitale pentru dezvoltarea orașului”, a transmis primarul oraşului Bragadiru, Gabriel Lupulescu.