Două persoane au căzut marți, 13 septembrie, într-o fântână cu o adâncime de peste 8 metri din comuna Vlădeşti, județul Argeș.
”Pompierii argeşeni au fost solicitaţi să intervină în cazul a două persoane rămase blocate într-o fântână în comuna Vlădeşti. O persoană a fost extrasă şi este conştientă, fiind preluată de către un echipaj SAJ (Serviciul de Ambulanţă Judeţean – n.r.). Cealaltă persoană este încă în fântână, iar adâncimea este mai mare de opt metri.” a transmis ISU Argeş.
