Două autotrenuri și un autoturism au fost implicate într-un accident pe DN1A, în localitatea Cojasca, județul Dâmbovița. Unul dintre tiruri transporta circa 6 tone de substanțe periculoase care, în urma accidentului, au început să se scurgă.
La fața locului s-au deplasat containerul multirisc de la Detasamentul Târgoviște, un echipaj CBRN și comisari de la Garda Mediu.
Trei dintre cele șase persoane implicate în accident au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost primit îngrijiri de la echipajele medicale la locul accidentului. Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost preluat de un echipaj SAJ Dâmbovița și transportat la spital.
Zona accidentului a fost asigurată și toate persoanele au fost evacuate, iar circulația este blocată pe ambele sensuri.
