Un român în vârstă de 38 de ani care locuia în landul german Saxonia-Anhalt, a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc.

Bărbatul a ieșit pe geamul unui apartament de la etajul 5 și s-a agățat de fațada clădiri. La un moment dat nu a mai reușit să se țină, a alunecat și a căzut. La tragedie au asistat aproximativ 100 de persoane.

Bărbatul a decedat pe loc din cauza rănilor grave.

”Pentru moment, presupunem că este vorba de un accident. Încă verificăm și alte ipoteze”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Halle.

Conform presei germane, nu se știe exact motivul pentru care bărbatul a ieșit pe fereastră sau ce încerca să facă, în timp ce anchetatorii nu exclud deocamdată nici posibilitatea unei sinucideri. Cu toate acestea, pe un grup de Facebook al românilor din Germania un bărbat a scris că victima nu s-a aruncat, ci a căzut după ce a vrut să îi facă o glumă unui coleg intrând peste el în cameră și speriindu-l. Potrivit acestuia, situația a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, înregistrările fiind preluate de criminaliști.

Lasă Un Răspuns